luni, 5 octombrie 2020

Viața pe Venus?


Rusia și-a anuntat intenția de a explora independent planeta Venus, la o zi după ce oamenii de știință au anunțat că au detectat în norii acizi ai planetei un gaz numit fosfină, care indică faptul că microbii ar putea trăi în vecinătatea inospitalieră a Pământului, potrivit Euronews.

Șeful companiei spațiale rusești Roscosmos, Dmitri Rogozin, a spus că Rusia va iniția un proiect național, deoarece el „crede că Venus este o planetă rusească”, potrivit agenției de știri TASS.

Roscosmos a precizat apoi într-un comunicat că primele misiuni de explorare a lui Venus au fost efectuate de Uniunea Sovietică.

„Decalajul enorm dintre Uniunea Sovietică și concurenții săi în explorarea lui Venus a făcut ca Statele Unite să numească Venus o planetă sovietică”, potrivit comunicatului.

Rușii susțin că au o mare cantitate de probe care sugerează că unele obiecte de pe suprafața venusiană și-au schimbat locul sau chiar că ar putea fi vii, deși este vorba despre ipoteze care nu au fost confirmate încă.

Proiectul național anunțat de Rogozin ar urma să fie făcut separat de proiectul „Venera-D” la care rușii lucrează cu NASA.

Roscosmos a anunțat că va studia solul și atmosfera planetei, precum și „procesele evolutive de pe Venus, care ar fi suferit o catastrofă climatică asociată cu efectul de seră”.

Declarațiile vin după ce oamenii de știință au anunțat că au detectat în norii acizi ai planetei Venus un gaz numit fosfină, care indică faptul că microbii ar putea trăi în vecinătatea inospitalieră a Pământului. O echipă condusă de Jane Greaves, care este profesor la Universitatea Cardiff, a detectat prezența gazului și a lansat ipoteza că organismele vii plutesc în norii planetei Venus.

Fosfina este o moleculă formată dintr-un atom de fosfor și trei atomi de hidrogen. Pe Pământ, fosfina este asociată cu viața, cu microbii care trăiesc în intestinele animalelor, cum ar fi pinguinii, sau în medii sărace în oxigen, cum ar fi mlaștinile. Este un gaz inflamabil, murdar, toxic, produs de bacterii care nu necesită oxigen.

Venus are o dimensiune similară cu Pământul și este adesea denumită planeta geamănă. Este o planetă neobișnuită pe care oamenii de știință încă încearcă să o înțeleagă. Este cel mai apropiat vecin planetar al nostru. Atmosfera groasă a planetei ajută la captarea căldurii, iar suprafața sa este suficient de fierbinte pentru a topi plumb!


Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
TRIMITE
Vezi politica de confid

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire